10 noiembrie 1918: România reia lupta, cu o zi înainte de armistițiu

În după-amiaza zilei de 9 noiembrie 1918, la ora 16:00, ministrul american Charles J. Vopicka era primit de Ferdinand la Iași. La doar câteva ceasuri distanță, diplomații aliați erau convocați la Ion I. C. Brătianu, unde îi aștepta un document destinat germanilor. România se pregătea să reintre în război. A doua zi, 10 noiembrie, această revenire devenea realitate. Mai rămânea o singură zi până la armistițiul dintre Germania și Aliați, care avea să înceteze focul pe frontul occidental.

Dacă privești doar intervalul dintre cele două date, hotărârea poate părea o intrare în ultimul moment. Totuși, pentru România miza era ieșirea din ocupație, refacerea armatei și participarea, alături de aliați, la viitoarea pace. În noiembrie, pe teritoriul țării se aflau încă trupe germane. Revenirea la luptă presupunea ordine de mobilizare, recrutări, treceri peste Dunăre și preluarea unor orașe de la ocupant.

România intrase în război în august 1916, de partea Antantei, urmărind unirea cu teritoriile românești din Austro-Ungaria. Campania se încheiase cu ocuparea Bucureștiului și retragerea regelui și a guvernului la Iași. În 1917, armata fusese reorganizată cu sprijinul misiunii franceze. Însă revoluția și ieșirea Rusiei din război lăsaseră România fără suportul militar de care depindea continuarea rezistenței. Armistițiul de la Focșani, din decembrie 1917, fusese urmat de pacea de la București, semnată la 7 mai 1918.

Acea pace adusese demobilizare, pierderi teritoriale și obligații economice apăsătoare. Ocupantul își păstra dreptul de a extrage resurse din țară. Ferdinand nu ratificase tratatul, dar această atitudine a regelui nu elimina prezența trupelor străine și nici consecințele înfrângerii. Soldații lăsați la vatră trebuiau chemați din nou, iar o armată micșorată de clauzele păcii nu putea redeveni imediat forța necesară.

În toamna lui 1918, raportul de forțe se modificase. Puterile Centrale cereau armistițiu, una câte una. Dinspre sud se apropiau forțele aliate conduse de generalul Henri Mathias Berthelot, fostul șef al misiunii franceze în România și comandant al Armatei Dunării. La Iași, guvernul era condus de generalul Constantin Coandă, iar Ministerul de Război era în grija lui Eremia Grigorescu. Reluarea ostilităților era pregătită prin colaborarea dintre conducerea română și comandamentul francez.

La 8 noiembrie, germanii controlau încă Focșani și Brăila, după cum arată o notă transmisă lui Coandă. Ofițerul de legătură von Brandenstein comunica răspunsul mareșalului August von Mackensen la cererea română de a trimite trupe în Focșani și Brăila. Germanii refuzau: orașele nu fuseseră încă evacuate, iar ei susțineau că pot menține ordinea. Propuneau ca un general român să meargă la București pentru stabilirea detaliilor privind înlocuirea trupelor. Cu două zile înainte de reintrarea în război, ocupantul decidea încă cine putea pătrunde în aceste orașe.

În telegrama trimisă din Iași la 9 noiembrie, Vopicka oferă una dintre cele mai exacte relatări ale zilei. Ferdinand îl chemase la audiență pentru ora 16:00. Regele i-a mulțumit pentru mesajul american favorabil aspirațiilor românești. Diplomatul notează că a propus reluarea imediată a războiului și cererea capitulării armatei germane aflate în România. Potrivit aceleiași relatări, își consultase atașatul militar. Întrevederea cu Ferdinand a durat mai bine de o oră, după care a urmat o discuție cu prințul Știrbey.

Vopicka descrie apoi întâlnirea de la 19:30, când el și colegii săi au fost chemați la Brătianu. Nota adresată germanilor era deja redactată și prevedea un termen de 24 de ore. În aceeași telegramă, diplomatul consemnează ordonarea imediată a mobilizării. În paralel, conducerea armatei române pregătea operațiunile împreună cu Berthelot.

Decretul de mobilizare numărul 3179 poartă data de 27 octombrie 1918 în calendarul folosit atunci în România: 9 noiembrie în calendarul de astăzi. Punerea lui în aplicare a avut loc în ziua următoare, 28 octombrie/10 noiembrie. Eremia Grigorescu l-a contrasemnat. De aici provin și cele două date apropiate întâlnite în istoria momentului: una pentru actul mobilizării, cealaltă pentru reintrarea efectivă. Diferența dintre calendare era de 13 zile; 27 octombrie și 9 noiembrie indică aceeași zi.

În proclamația către populație, Ferdinand explica revenirea prin apropierea aliaților de Dunăre și prin obiectivul unirii. Formula regelui era limpede: „suntem datori să reintrăm în luptă alături de ei”. El invoca drumul început în august 1916 și întrerupt după prăbușirea frontului rusesc. Mesajul lega chemarea la arme de o promisiune politică: reluarea luptei pentru reunirea românilor. În text, regele se adresa unei țări care trecuse prin retragere, ocupație și pacea impusă în primăvară.

În 10 noiembrie, francezii au debarcat lângă Slobozia, în sectorul Giurgiu. Studiul istoricului Daniel Silviu Niculae, publicat în revista Gândirea Militară Românească, arată că prima debarcare s-a încheiat fără a fi observată. Mai târziu, trupele care avansau spre Giurgiu s-au lovit de foc german; podul de la Ramadan fusese aruncat în aer. Până seara, cinci batalioane franceze ajunseseră pe malul românesc. Operațiunile de la Turnu Măgurele și Zimnicea au continuat la 11 noiembrie. Așadar, reluarea războiului a însemnat și aceste mișcări de trupe, cu obstacole și pierderi, în zilele în care Germania accepta armistițiul.

Tot la 10 noiembrie, Vopicka transmitea la Washington o scrisoare a lui Ferdinand către președintele Woodrow Wilson. Regele lega mesajul american de vestea sosirii trupelor aliate la Dunăre și anunța că românii luaseră din nou armele. După lunile în care România fusese scoasă din luptă, conducerea ei le comunica aliaților că revenise. În scrisoare, reînceperea acțiunii militare și împlinirea idealului național apăreau împreună. Era poziția pe care statul român dorea să o susțină și în fața celor care urmau să negocieze pacea.

La 11 noiembrie, la ora 11:00, armistițiul dintre Germania și Aliați a oprit luptele pe frontul occidental. Nu fixa toate granițele Europei și nici nu aducea, deodată, liniște peste tot. În România, retragerea ocupantului, preluarea teritoriului și aprovizionarea rămâneau chestiuni urgente. În audiența din acea zi, regina Maria l-a întrebat pe Vopicka când vor sosi alimentele și celelalte ajutoare ale Crucii Roșii Americane. Diplomatul a raportat discuția la 12 noiembrie.

O săptămână mai târziu, generalul Constantin Prezan îi cerea lui Berthelot să intervină împotriva distrugerilor produse în timpul retragerii germane. Telegrama din 18 noiembrie menționa căi ferate, gări, instalații telegrafice și depozite. Prezan semnala și transportarea materialului rulant și a proviziilor spre Transilvania. Comandamentul român se temea că resursele pe care conta armata și populația aveau să fie distruse sau scoase din țară. Prezan îi cerea generalului francez să oprească evacuarea acestor resurse.

Reintrarea din 10 noiembrie consolida poziția României alături de învingători. Unirile, însă, aveau propriile decizii și propriile etape: votul Sfatului Țării din Basarabia, din primăvară, cel al Congresului General al Bucovinei, la 28 noiembrie, și adunarea de la Alba Iulia, la 1 decembrie. Recunoașterea internațională și soluționarea disputelor teritoriale au continuat prin negocierile și tratatele din anii 1919–1920. Revenirea la arme făcea parte din acest parcurs; singură, nu îi stabilea toate rezultatele.

La 1 decembrie 1918, în ziua adunării de la Alba Iulia, Ferdinand și Maria reveneau solemn la București. Fotografiile îi surprind călare, alături de însoțitori și de Berthelot. Între hotărârea luată la Iași și această întoarcere trecuseră trei săptămâni: mobilizare, traversarea Dunării, retragerea germană și cereri de hrană și echipament. Imaginea revenirii în Capitală aparține acelui decembrie. Ziua de 10 noiembrie rămâne clipa în care România reluase lupta, înainte ca armistițiul să deschidă lunga negociere a păcii.