11 noiembrie 1944 — Cum a preluat armata sovietică administrația din nordul Transilvaniei

Pe 11 noiembrie 1944, Ionel Pop îi adresa generalului Constantin Sănătescu o scrisoare despre prefecții cărora li se ordona să plece din nordul Transilvaniei. Pop era la conducerea comisariatului român însărcinat cu administrarea teritoriilor recucerite, iar Sănătescu ocupa funcția de prim-ministru. Din Târgu Mureș, prefectul Ioan Bozdoc îi transmisese, cu o zi înainte, ce îi comunicase comandantul militar sovietic al orașului. Administrația publică era preluată de armata sovietică. Prefectul putea să își continue activitatea, dacă dorea, însă își pierdea prerogativele. Armata română, jandarmeria și poliția trebuiau să părăsească orașul. Bozdoc a solicitat un răgaz, dar cererea i-a fost respinsă.

În jurul aceleiași perioade, comandantul sovietic din plasa Reghin, subdiviziune a județului, dispusese evacuarea tuturor autorităților românești din acea circumscripție. Prefectul din Ciuc, Aurel Țețu, l-a înștiințat pe Pop că primise un termen de 48 de ore pentru evacuarea autorităților din județ. În dimineața zilei de 11 noiembrie, comisarul nota și un mesaj venit de la episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. Acesta îi trimisese o ordonanță emisă de prefectul numit de sovietici la Cluj, prin care se anunța extinderea administrației militare asupra întregului nord al Transilvaniei. Ordonanța de la Cluj, păstrată în aceeași ediție de documente, este datată 7 noiembrie. La Târgu Mureș și în Ciuc, prefecții îi semnalaseră lui Pop ordinele în 10 noiembrie. Raportul din 11 a strâns laolaltă informațiile sosite din aceste locuri.

La 30 august 1940, Germania și Italia impuseseră, prin arbitrajul de la Viena, cedarea nordului Transilvaniei către Ungaria. Patru ani mai târziu, după trecerea României de partea cealaltă a războiului, armata română și cea sovietică au luptat împotriva trupelor germane și ungare. Pe măsură ce frontul înainta dincolo de localitățile recucerite, guvernul de la București trimitea prefecți și încerca să refacă instituțiile. O instrucțiune militară românească din 30 octombrie indică sarcinile prefecților din teritoriul recucerit. Trebuiau ocupate funcțiile de primari, refăcute căile de comunicație și adoptate măsuri pentru aprovizionare și pentru prevenirea epidemiilor. Documentul prevedea că, până la instalarea comisarului, comandamentul român responsabil de organizarea zonei din spatele frontului exercita atribuțiile administrației.

Convenția de armistițiu semnată la Moscova la 12 septembrie 1944 includea două articole pe care Bucureștiul urma să le invoce. Articolul 17 prevedea revenirea administrației civile românești în spatele frontului, dincolo de o zonă de 50 până la 100 de kilometri, în funcție de relief. În continuare, administrația trebuia să execute dispozițiile comandamentului aliat sovietic legate de armistițiu. Articolul 19 declara nul arbitrajul de la Viena și prevedea întoarcerea Transilvaniei, ori a celei mai mari părți a ei, la România, cu rezerva confirmării prin tratatul de pace. Comisia Aliată de Control, care supraveghea aplicarea convenției, funcționa sub conducerea generală a comandamentului sovietic.

La București, cele două articole erau interpretate împreună. În lectura guvernului român, dacă arbitrajul din 1940 fusese anulat, administrația civilă putea reveni în teritoriul recucerit imediat ce acesta ieșea din zona apropiată frontului. În noiembrie, Comisia de Control a afirmat însă că introducerea administrației românești în regiune era interzisă. La Târgu Mureș, diferența dintre aceste poziții putea fi observată în atribuțiile unui singur om. Bozdoc ar fi putut să rămână la lucru, după cum a relatat el, însă comandamentul militar își rezerva dreptul de a decide. În Ciuc, ordinul transmis prefectului viza evacuarea tuturor autorităților românești.

În convorbirile din 12 noiembrie, Sănătescu a cerut încă două sau trei zile pentru evacuare. A invocat inclusiv problema băncilor și a arătat că nu putea obține un tren înainte de expirarea termenului, la ora 19. Andrei Vîșinski i-a răspuns că ordinul comandantului de front nu putea fi modificat de el. Din perspectiva reprezentantului sovietic, calendarul transferului administrației trebuia stabilit separat.

În adresa trimisă în aceeași zi lui Sănătescu, Comisia a făcut referire la acțiunile unor voluntari români cunoscuți sub numele de Garda Iuliu Maniu, conduși în zona Gheorgheni de Gavril Olteanu. Documentul îi acuza pe oamenii acestuia că arestaseră la Ciumani patru localnici prezentați de partea sovietică drept susținători ai aprovizionării Armatei Roșii. Potrivit aceleiași adrese, Olteanu refuzase să îi predea comandantului sovietic local. Comisia critica și înființarea unor structuri românești la Dej și Bistrița. Ea cerea desființarea formațiunii și anunța că va folosi forța dacă aceasta mai exista la 17 noiembrie. Tot la 12 noiembrie, un ordin românesc al Marelui Stat Major fixa desființarea unităților de voluntari ardeleni la 15 noiembrie.

Sănătescu a notat că a primit adresa în seara de 13 noiembrie. A doua zi, îi scria generalului sovietic Vinogradov că dispusese retragerea autorităților românești, desființarea formațiunilor de voluntari și cercetarea faptelor imputate membrilor lor. Varianta guvernului român despre arestările de la Ciumani era diferită de cea din adresa sovietică. Sănătescu invoca informații preliminare potrivit cărora persoanele reținute ar fi ascuns arme. În același timp, solicita revizuirea măsurii administrative, sprijinindu-se pe articolele 17 și 19. Guvernul susținea că putea restabili administrația civilă dincolo de zona frontului fără o aprobare sovietică prealabilă și cerea Comisiei să stabilească de urgență modul revenirii.

Efectele retragerii au depășit birourile prefecților. În scrisoarea din 11 noiembrie, Ionel Pop consemna că aflase neoficial despre evacuarea legiunilor de jandarmi din Ciuc, Odorhei și Trei Scaune. El nota și plecarea unor locuitori români, în contextul temerii că urmau să fie expulzate persoanele ajunse în regiune dinspre partea românească a frontierei impuse în 1940. Această ultimă informație era prezentată de Pop ca zvon neconfirmat. Nota editorilor menționează o însemnare marginală pe document, atribuită cu rezervă lui Sănătescu. Autorul ei afirmă că a cerut suspendarea măsurilor.

În lunile administrației militare sovietice, inițiativa locală a mers mai departe. Ediția de documente care reproduce scrisoarea lui Ionel Pop include și o relatare de presă din 2 decembrie despre constituirea, la Cluj, a unui consiliu consultativ al Frontului Național Democrat din nordul Transilvaniei. În același timp, Bucureștiul își continua demersurile. La 20 noiembrie, mareșalul sovietic Rodion Malinovski îi răspunsese lui Sănătescu că administrația românească nu putea fi reinstalată înainte de tratatul de pace. Într-o scrisoare din 28 noiembrie, citată în dosarul diplomatic american, Vinogradov invoca necesitatea unor negocieri între București și Moscova pentru a stabili când și în ce fel avea să revină administrația. El făcea trimitere chiar la articolul 19, același pe care guvernul român își întemeiase cererea de reinstalare a prefecților. În martie, Departamentul de Stat american considera că reprezentanții Statelor Unite și ai Regatului Unit din Comisie ar fi trebuit consultați înaintea transferului. Washingtonul separa reintroducerea administrației de decizia privind statutul teritoriului, care urma să fie luată la pace.

În primăvara următoare, odată cu schimbarea guvernului de la București, a apărut și înțelegerea. Cabinetul lui Petru Groza a fost instalat la 6 martie 1945, în urma presiunilor sovietice. În zilele de 8 și 9 martie, Groza și Stalin au schimbat mesaje, iar Moscova și-a dat acordul pentru refacerea administrației românești în nordul Transilvaniei. La 10 martie, Groza îi transmitea știrea președintelui american Franklin D. Roosevelt. Telegrama păstrată în arhivele diplomatice americane lega revenirea administrației de consimțământul guvernului sovietic și de prevederile armistițiului. Era un mesaj adresat unuia dintre cei trei Aliați care semnaseră convenția de la Moscova, la o zi după ce răspunsul Moscovei devenise cunoscut la București. Groza reafirma, totodată, hotărârea României de a continua războiul alături de Aliați.

La 13 martie, Clujul a găzduit ceremonia publică a revenirii administrației românești. Au fost prezenți regele Mihai, Petru Groza și reprezentantul sovietic Andrei Vîșinski. Acordul pentru revenire fusese dat pe 9 martie, cu patru zile înainte de ceremonie. Frontiera dintre România și Ungaria a fost stabilită prin tratatul de pace semnat la Paris la 10 februarie 1947, care a declarat nul arbitrajul de la Viena și a readus în vigoare linia frontierei de la 1 ianuarie 1938.